Coșmarul lui David Lawrence se apropie de final. Americanul s-a accidentat pe 10 februarie 2010, la finala CEBL pierdută de „U” Mobitelco în fața cehilor de la Novy Jicin, americanul a mai bifat de atunci doar un minut pe teren pe 27 februarie în partida echipei universitare cu CSU Asesoft. După două operații la genunchiul drept și aproape nouă luni de așteptare, Lawrence numără acum zilele până sâmbătă când va „redebuta” în maioul alb-negru contra lui CSU Brașov.
„În toată această perioadă cel mai greu a fost să găsesc răbdarea de a aștepta, mai ales în ultimele săptămâni, când știam că pot juca. Am înțeles însă că decizia antrenorilor a fost spre binele meu. Sunt nerăbdător să revin pe teren, de pe bancă mi-am dat seama ce trebuie să fac pentru a ajuta echipa”, a declarat Lawrence. „El putea juca de o săptămână, dar am decis să nu-l aruncăm în focuri în două meciuri grele, cu BC Mureș și Gaz Metan”, a explicat Mircea Cristescu, președintele executiv al vicecampioanei.
După ce a ratat finala campionatului jucată de „U” în sezonul trecut, Lawrence speră să aibă ocazia în 2011 să se lupte pentru titlu. „Nu m-am gândit nici un moment să renunț la baschet, accidentările fac parte din cariera unui sportiv, dar tot ce s-a întâmplat a fost o lecție de viață. Înainte nici nu m-am gândit că voi ajunge vreodată la operații, de acum o să apreciez ceea ce am și o să mă bucur că pot juca baschet. A însemnat foarte mult pentru mine că cei de la „U” au fost alături de mine și în tot acest timp am simțit că fac parte din echipă. Am început o treabă la Cluj și din păcate în sezonul trecut nu am putut să o termin, sper ca acum să fiu pe teren până la final, cred că ne luptăm cu șanse la titlu”, a mărturisit baschetbalistul de peste ocean.
Revenirea lui David Lawrence va însemna lăsarea în afara lotului de 12 a unui alt stranier. Conform regulamentului FRB, o echipă poate trece doar cinci jucători străini pe foaia de joc la fiecare meci. Echipa universitară îi are în lot pe sârbii Zoran Krstanovic, Branko Cuic și Milos Pesic și pe americanii Kyndall Dykes și Rob Thomson. La meciurile din Cupa României, competiție în care au putut fi folosiți doar patru străini, pivotul Thomson a fost sărit din schemă. „Nu ne întrebați cine va ieși, chiar nu știm. Antrenorii vor decide la momentul potrivit”, a precizat Cristescu. Partida „U” Mobitelco – CSU Brașov se va disputa sâmbătă, 13 noiembrie, începând cu ora 19:00.
Statistici Divizia A
Kyndall Dykes – 33.7 min./20.6 p Zoran Krstanovic – 28.4 min./20.1 p Branko Cuic – 27.2 min./7p Milos Pesic – 20.9 min./8p Rob Thomson – 14.9 min./3.8 p
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER